Cât de mult putem recupera din trecutul unui oraș prin intermediul unor fotografii? O clădire, o stradă, câteva chipuri, poate un gest surprins întâmplător. Fotografia însă nu ne spune ce gândeau oamenii din imagine, ce iubeau, ce pierdeau, de ce se temeau sau încotro mergeau după ce aparatul de fotografiat a încetat să-i mai privească. De aici pornește ideea antologiei „Chișinăul interbelic cu pretext fotografic”, apărută la editura Cartier în anul 2025, coordonată de Diana Vrabie, critic și istoric literar, autoarea prefeței, și Alexandru Corduneanu, poet, co-coordonator al proiectelor editoriale pluridisciplinare „Identitățile Chișinăului”, al monografiei „Chișinăul istoric” și al manualelor „Chișinăul meu”.
Antologia „Chișinăul interbelic cu pretext fotografic” propune o incursiune literară în atmosfera orașului dintre cele două războaie mondiale. Scriitorii de pe ambele maluri ale Prutului – George C. Dumitru, Cristian Fulaș, Emilian Galaicu-Păun, Emanuela Ilie, Dan Lungu, Vianu Mureșan, Ioana Nicolaie, Mihaela Perciun, Cosmin Perța, Maria Pilchin, George V. Precup, Adrian G. Romila, Nicolae Spătaru, Moni Stănilă, Lucian Dan Teodorovici și Anda Vahnovan – dau contur unui Chișinău și oamenilor Chișinăului de altă dată, revelat prin forța imaginației, printr-o dublă lentilă (cea a fotografiei și cea a literaturii) – două forme diferite de memorie care, împreună, pot resuscita straturi întregi ale trecutului și legătura acestui trecut cu prezentul.
Chișinăul care se conturează în paginile acestei cărți este unul al dramatismului/tragismului istoric: al confruntărilor politice, al traumelor care au marcat comunități. Este orașul (și el un personaj literar) care există încă în amintiri, uneori fragmentare, uneori idealizate, alteori dureroase. Fotografia surprinde ceea ce a fost vizibil, literatura reconstituie ceea ar fi fost posibil să fie trăit. Actul literar, în acest context, devine un gest de recuperare a pierderilor irecuperabile, a rupturilor istorice și personale: vise frânte, șanse ratate, vieți curmate prea devreme, copii nenăscuți, biblioteci risipite. Chiar dacă nu poate repara aceste rupturi, literatura este chemată pentru a le numi, a le privi, a le transforma în memorie transmisă.
Cartea propune o împletire subtilă între spațiul uman public și cel privat. Alături de fotografiile oficiale – parade, clădiri, momente publice – apar ipostaze ale intimității, ale vieții cotidiene, de familie. În texte, această tensiune se reactivează prin forța introspecției, prin imaginarul scriitorilor care adaugă voce acolo unde fotografia păstrează tăcere.
Fiecare autor din antologie își aduce cu sine, în „pretextul Chișinăului”, propriile preocupări/căutări literare. Este vizibilă, ca un fir roșu, „tentația personajului”, încercarea de a descoperi omul din imagine, iar prin el – întreaga epocă. Personajele fără nume, generice, surprinse în ipostaze ale cotidianului, sunt chemate să reprezinte un timp și un spațiu. Așa cum spune Emilian Galaicu-Păun, „poate că cel mai interesant lucru într-o viață de om e să încerci să afli aceasta: ce înseamnă să fii un altul decât tu însuți. Este unul dintre motivele pentru care sunt scrise cărțile, un altul fiind descoperirea a ceea ce înseamnă să fii tu însuți”.
În multe dintre texte, Chișinăul apare ca un loc al tragicului și/sau dramaticului (pogromul, emigrație, sovietizare, rusificare etc.), dar și ca un spațiu care poate fi reînviat, reabilitat, salvat. Chiar și prin invenție literară, trecutul este reconfigurat pentru ca un anumit tip de dreptate simbolică să poată triumfa.
Prin această antologie, scriitorii nu doar privesc spre trecut, ci îl repun în circulație, îl interoghează și îl lasă să respire din nou. Antologia va fi, cu certitudine, interesantă tuturor celor preocupați de Chișinăul de altă dată, de memoria culturală a orașelor. Dar și celor care privesc fotografii vechi și se întreabă cine sunt oamenii din ele și ce lume s-a stins odată cu ei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu